Lucrarea de față este prima carte de eseuri însoțite de benzi desenate publicată pe piață.
Cred cu tărie că memoria vizuală este o capacitate des întâlnită in rândul elevilor și, cu siguranță, aceste benzi desenate vor stoca mai ușor informația elevului, cu ajutorul vizualizării lor. Cartea respectă structura nouă și programa completă a disciplinei Limba și literatura română. Eseurile sunt redactate complet.
Cheia eficienței prezentei lucrări este tocmai faptul că am intenționat să potrivesc aceleași scene și elemente la fiecare tip de eseu (Particularitățile de construcție a unei opere/ Construcția unui personaj și Relația dintre două personaje).
Structura este foarte limpede și neclaritățile tale vor dispărea după deschiderea acestei cărți. Printre cărțile de îndrumare de pe piață, volumul constituie o abordare inovativă în ceea ce privește redactarea eseului în România.
Benzile desenate sunt atașate scenelor reprezentative de la fiecare eseu. Le pun în mână lucrarea de față cu toată convingerea randamentului său.
Cartea este extraordinară,baiatul meu a fost foarte încântat,a invatat usor si cu plăcere.
O carte foarte bună pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Am mai luat si alte cărți inainte, pe care le-am returnat.
O recomand cu drag!
Eseuri BAC complete cu ilustrații - 2025 (Varianta actualizată a cărții „O Abordare Inovativă - Modele de eseuri. Acum și cu Benzi Desenate"
Eseuri BAC complete cu ilustrații - 2025 (Varianta actualizată a cărții „O Abordare Inovativă - Modele de eseuri. Acum și cu Benzi Desenate"
Very good, easy and friendly user.
Produse asemanatoare:
Quiz cu 225 de întrebări grilă din eseuri + răspunsuri de verificare - BAC 2025
39.99 Lei69.00 Lei